În Octombrie 2018 am mers în Oman să vedem delfini în mediul lor natural. Printre altele am decis să vizităm şi câteva alte locuri.

Am descoperit, căutând pe internet locuri interesante de vizitat în Oman, că există un oraş numit Bahla, care conform unor publicaţii este în top 10 oraşe bântuite din lume.

 

Ghiciţi ce?

Entuziamul şi fiorii miturilor cu Djinni ne-au condus către Bahla.

Nimic paranormal în oraş. Oameni simpli, trişti şi apăsaţi de sărăcie. Fortul din Bahla este cea mai mare atracţie “bântuită” din oraş, drept urmare am mers direct la fort.

Legenda spune că un sătean a fost condamnat la moarte pentru că practica vrăjitoria. El a fost ucis cu pietre, iar peste mormântul lui s-a construit un fort pentru a-i împiedica pe adepţii lui să construiască altare în acel loc.

Un fel de Ana lui Manole varianta din Orientul Mijlociu.

Fortul era închis, însă ne-am distrat prin împrejurimi înalţând o dronă şi filmând pentru un vlog în care făceam mişto de Djini şi de oraş în sine.

La 48 ore după Bahla, ne aflăm la Wadi Shab, 2 zile şi 350km distanţă de zona bântuită. Wadi este o experienţă unică. Un canion prin care faci trekking cam 1 oră, înoţi prin apa 30 min că într-un final să faci o mică scufundare printr-o zonă strâmtă şi să ajungi într-o peşteră.

Peştera este descoperită în tavan şi curge o cascadă puternică prin ea. O minunăţie a naturii, însă o zonă destul de agitată de cascadă şi claustrofobă. Apa fiind foarte adâncă, dacă nu eşti atent şi nu ai control te duce curentul în toate direcţiie şi te dă cu capul de toţi pereţii.

Aveam un Go Pro Hero 6 în mână, iar în el se afla un card de 128gb. Pe card aveam filmările din dronă, vlogul de la Bahla, Wadi Shab şi multe altele…

Guess what?

L-am pierdut în pesteră…

M-am frustrat şi m-am enervat atât de tare pe mine încât eram convins că îmi bag picioarele în el de vlog, social media şi îmi şterg toate conturile de pe online.

Am fost foarte inactiv pe reţelele de socializare de atunci, poate nu doar pentru că am pierdut un card plin cu amintiri frumoase, ci poate pentru că Djinn-ul ăla chiar există acolo şi a facut şi el mişto de mine.

Concluziile: Sunt prost, iar îOman este minunat! 
Morala: Nu există Djinni!