Probabil îţi este cunoscută sintagma: „Limita-i la cer”. Sunt sigur că ai auzit-o undeva: la televizor, la radio, spusă de un amic sau poate că o fredonezi dintr-un cântec. Într-adevăr! Sună bine! Are tentă motivantă şi îţi oferă sentimentul că poţi face ceea ce vrei dacă îţi propui.

Sunt aici să te anunţ şi să-ţi demonstrez că sintagma este falsă. Limita nu este la cer.

Până acum aproximativ 100 de ani, exista o parte de adevăr în ea. Limitarea era de natură fizică. Omul nu depăşise stratul atmosferic, iar explorarea spaţiului se făcea doar prin telescop şi imaginaţie. Tehnologia a evoluat, schimbând totodată şi unele limitări de care era condiţionat omul. Astăzi nu mai putem aduce în discuţie faptul că limita este la cer, când în spatele stratului atmosferic există staţii spaţiale, sateliţi şi oameni în costume care plutesc în jurul lor pentru diferite misiuni.

Limita a depăşit cerul. În realitate limitarea nu a existat niciodată. Dispunem de o putere greu de imaginat care se numeşte imaginaţie. Ne este greu să vizualizăm sau să transpunem în scris marginile imaginaţiei. Dacă amintim faptul că scrierile esoterice, SF sau filosofice datează în scris încă din antichitate, asta înseamnă că puterea minţii umane transcende timpul şi spaţiul.

Poate că te întrebi ce au în comun faptul că imaginaţia nu are limite, iar explorarea de noi orizonturi a omului era limitată doar la deplasarea pe sol. Răspunsul este INSPIRAŢIA. Sunt multe scrieri SF (de genul Star Trek) din care oamenii de ştiinţă s-au inspirat pentru a progresa în evoluţia tehnologică a secolului 21.

Einstein_Logic-will-get-you-from-A-to-B-640x447

HAI SĂ JUCĂM UN MIC JOC AL IMAGINAŢIEI

Să ne imaginăm că nu este nevoie de explorarea spaţiului pentru a-l cunoaşte. Vizualizează cât poţi de mult o galaxie sau mai multe galaxii, fiecare cu toate sistemele şi stelele pe care le conţine. Împarte în imaginaţia ta „ecranul” în 2. Pe unul menţine imaginea cu galaxiile, iar pe celălalt adaugă o imagine a neuronilor unui creier uman. Încearcă să le suprapui acum. Există similarităţi majore între cele două imagini, nu-i aşa?


 universe-grows-like-a-brain

Acum fă o comparaţie a galaxiilor cu multitudinea de celule pe care le avem în corpul uman. Se regăsesc şi aici multe asemănări, nu?

Teoretic imensitatea spaţiului cosmic se regăseşte sub diverse aspecte asemănătoare şi în interiorul corpului uman. Dacă fiecare galaxie sau planetă ar reprezenta o celulă dintr-un corp inimaginabil de imens? Şi ar exista o planetă de astfel de oameni gigant, o planetă care ar face parte dintr-o galaxie. Putem continua cu micşorarea şi mărirea lucrurile la infinit. Dacă acest gigant ar există, asta ar însemna că suntem mai mici decât dimensiunea unui microb în comparaţie cu acel uriaş din care facem parte.

Am creat pe scurt o mică teorie ca să-ţi demonstrez faptul că imaginaţia poate ajunge foarte departe şi că nu îi putem mărgini limitele. Există posibilitatea ca această teorie să fie adevărată şi ea să reprezinte o sursă de INSPIRAŢIE pentru un om de ştiinţă care o va demonstra cândva… sau poate nu.