„Eşti o creatură a originalităţii şi un creator de originalitate, tot ceea ce creezi este original. Nu e posibil să existe duplicat pentru nici un gând, cuvânt sau acţiune a ta. Tu nu poţi crea duplicate, tu poţi crea numai originale. Ştii de ce nu seamănă 2 fulgi de zăpadă, unul cu celălalt? Deoarece este imposibil. Creaţia nu e multiplicare, iar creatorul poate numai să creeze […] nimic nu e la fel cu altceva.”

Conversaţii cu Dumnezeu, N.D. Walsch

Conform paragrafului de mai sus, citat dintr-un dialog neobişnuit cu Dumnezeu, orice lucru care este creat, atât de către om, cât şi de către Divinitate, este original şi nu are asemănare- indiferent dacă la prima vedere pare identic cu altul.

Deşi clonarea, care prin definiţie înseamnă o tehnică de producere asexuată de celule şi organisme, obţinându-se celule şi organiseme genetic identice, nu este chiar identică cu clonul ei. De aici pleacă întrebarea: „Ce face un lucru să fie identic cu celălalt?” Este oare dimenensiunea, forma, materialul din care este făcut, experienţa prin care trece, locul şi spaţiul pe care stă?

Să presupunem că avem 2 creioane, fabricate din acelaşi material, în aceeaşi fabrică, aproape în acelaşi timp. În concluzie 2 creioane, care aparent arată identic. Ce le face pe ele să fie diferite unul faţă de celălalt, la momentul zero, imediat după crearea lor?

  • La o analiză microscopică a materialului prelucrat vom observa că există mici imperfecţiuni, care diferă de la creion la creion;
  • Poate ca înfăţişare sunt identice, dar ca timp de creare nu. Cu certitudine unul a fost făcut înaintea celuilalt, iar dacă au fost în acelaşi timp, se datorează faptului că au fost create de 2 maşinării diferite;
  • În timp, cu siguranţă experienţa fiecăruia îţi arată o altă diferenţă dintre cele 2 obiecte: unul poate sfârşi ars, iar celălalt consumant până la capăt sau rupt. Poate fi un obiect identic cu celălalt dacă fiecare are o experienţă diferită, şi dacă unuia îi se întâmplă ceva, celălalt să rămână neschimbat? Dacă ne uităm puţin la teoria „vodoo” practicată de vrăjitori în trecut, observăm că atunci când păpuşa păţea ceva, imediat şi omul pe care îl reprezenta păţea acelaşi lucru. Nu ar fi mai probabil în teorie, ca ceva identic cu celălalt să aibă şi aceeaşi experienţă simultan? Nu ar fi mai probabil ca dacă un creion este rupt, celălalt să sufere acelaşi lucru, în acelaşi timp, indiferent dacă este sau nu mişcat de o forţă? Nu asta ar trebui să însemne identic cu celălalt, şi implicit clonă, în adevăratul sens-teoretic al cuvântului?

Nu face acest lucru ca clonarea să nu fie chiar o copie identică, ci una originală cu propria ei experienţă?

La fel cum susţin şi mulţi oameni de ştiinţă ai zilelor noastre, este puţin probabil ca o clonă a unor importanţi oameni din istoria cunoscută a planetei precum: Einstein, Newton, Gandhi, Hitler, etc. să facă ceva asemănător cu cei dintâi. Fiecare va avea propria lui experienţă, care este influienţată din exterior asupra personalităţii sale, care îl va face complet diferit de clonul lui. Nici nu se pune problema ca o clonă a lui Einstein în zilele de azi să se apuce din nou de fizică, să continue teoria relativităţii sau să rescrie din nou istoria.

În concluzie o clonă are doar o identitate genotipă a originalului nu şi fenotipă. Ceea ce înseamnă că o clonă, este o creaţie originală, precum toate creaţiile de altfel, care în cazul fiinţelor vii, nu are nimic în comun în afară de genetic cu clonul. Nu există o diferenţă mai mare decât cea a unor gemeni între clon şi clonat.

Nu este nimic ieşit din comun, între procesul de creare a unei clone şi procesul de creare normal, rezultat în urma „sexului”. Singura diferenţă este că rezultatul în urma sexului, este o combinaţie de ADN-uri între mascul şi femelă, iar în urma clonării este în joc doar un singur ADN copiat şi nu o combinaţie. S-a demonstrat că nu întotdeauna, actul sexual are ca produs ceea ce este mai bun din ambele, pentru a exista o îmbunătăţire constantă a speciei, ci de multe ori este doar un rezultat normal, chiar şi indezvoltat în unele cazuri. Ceea ce rezultă un prim avantaj al clonării: îmbunătăţirea speciei.

„Pe  27 februarie 1997 apare în revista Nature vestea că s-a născut prin clonare, mieluţa Dolly. Ea a fost clonată prin introducerea în ovulul unei oi a nucleului unei celule preluate din ugerul altei oi adulte, în vârstă de 6 ani, în ultimul trimestru al sarcinii, aparţinând rasei Fin Dorset.”

Articol preluat de pe Wikipedia

Naşterea lui Dolly a provocat o mare panică si multe polemici aprinse în opinia publică mondială, deoarece clonarea acestui mamifer, din clasa căruia face parte şi omul, duce tot mai aproape de clonarea umană.

„Clonarea fiinţelor umane nu poate fi absolut justificată şi tolerată de societate, întrucât ea reprezintă o gravă violare a drepturilor fundamentale ale omului, e contrară principiului egalităţii dintre fiinţele umane, fiindcă permite o selecţie eugenistă şi rasistă a speciei umane, lezează demnitatea fiinţei umane…”

Jacque Chirac – declaraţia Parlamentului European

Imediat după publicarea articolului cu privire la clonarea oiţei, Papa Ioana Paul al 2lea a reacţionat energic într-un discurs în care vorbeşte despre „experienţe nepermise şi tulburătoare”, „despre manipulări halucinante”, şi despre „tentaţiile unei nebunii autodistrugătoare.”

Nici preşedintele Americii, la vremea aceea Clinton, nu s-a bucurat prea mult. Ba chiar a cerut încetarea experimentelor în vederea clonării umane şi a suspendat subvenţiile de la stat spunând: „Nu vă jucaţi de-a Dumnezeu.”

La scurt timp după fenomenul Dolly, în 1998 la Paris, 19 ţări europene, printre care şi România, au semnat un protocol privind interzicerea clonării umane.

La 5 ani după Dolly, o companie intitulată CLONAID, declară în presă prin intermediul Dr. Brigitte Boisselier, că s-a născut prima fetiţă clonată, pe nume Eve. De asemenea, mai declară: „Nu poate exista o prohibiţie a ştiinţei. (…) Pentru mine, aş vrea să primesc definiţia demnităţii umane. Este împotriva umane să dai un copil cu genele lor proprii, unor părinţi care au încercat să aibă un copil pentru foarte mult timp? Nu cred asta.”

Tot atunci Brigitte promisese că va invita experţii independenţi să verifice faptul că Eve este o clonă. Acest lucru nu s-a întâmplat nici în ziua de azi. Există un scepticism aparte privind compania Clonaid şi realizările ei secrete. Cel mai probabil clonarea a eşuat sau a devenit în scurt timp un eşec (imediat după naşterea lui Eve) sau a fost doar o declaraţie mincinoasă pentru a stârni diferite opinii şi a vedea cu certitudine reacţia populaţiei şi cum poate fi tratată situaţia din punct de vedere moral.

Deşi a fost întocmintă încă de la început o listă cu avantajele şi dezavantajele clonării umane, problema etică ridicată sau seria de probleme etice persistă.

Am furat din nou zeilor focul.”

afirmaţie făcută imediat după naşterea lui Dolly de către Aldo Schiavone în ziarul Rebubblica

Dacă l-am furat sau nu, în final am învăţat să-l stăpânim şi am învăţat că apa îl poate stinge.

Deşi în spatele clonării se ascunde aceeaşi tendinţă luciferică a omului de afi ca Dumnezeu, Biblia susţine că „sutem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui”, care printr-o interpretare curajoasă putem afirma că la rândul nostru avem aceeaşi putere pe care o are şi El. Adică putem fi creatori! Oricum la urma urmei fie că este vorba de reproducere normală sau asexuată, în final tot o creaţie a omului este.

Faptul că există medici, medicamente şi tratamente pentru a supravieţui, nu este tot o joacă de-a Dumnezeu în teorie? Dacă prin absurd, Dumnezeu este unul răufăcător, care pedepseşte oamenii, care ne determină cât trebuie să trăim şi când să murim, atunci faptul că ne salvăm datorită unor operaţii sau a unor medicamente nu este contrar voinţei lui?

Dar bineînţeles, putem cu ajutorul Lui, să supravieţuim datorită evoluţiei tehnologice, tratamentelor, etc. Credeţi că clonarea ar fi interzisă dacă ne-ar ajuta să îmbunătăţim viaţa pe pământ?

Singura problemă a omului, ar fi să nu o scape de sub control, în urma unor tendinţe umane megalomaniatice. Să nu fie folosită împotriva noastră, precum facem cu armele (care au un singur scop: luarea de vieţi, unde clonarea dă viaţă).

Consider că prima parte a articolului, rezolvă unele mici probleme de natură etică cum ar fi:

  • Pierderea identităţii: atât timp cât nu se merge mai departe şi nu se caută soluţii de transfer al memoriei de la clon la clonat, identitatea fenotipă a fiecăruia se păstrează.
  • Orice creaţie este originală, nu există duplicat.
  • Faptul că clona, nu este rezultatul unei iubiri şi al unui proces de reproducere, nu înseamnă că nu trebuie să existe din punct de vedere teologic. La urma urmei câţi copii sunt făcuţi cu adevărat în urma unor iubiri şi câţi din greşeală, în urma foamei de sex?

Cea mai importantă problemă legată de etică încă persistă. Dacă clona are sau nu suflet.

  • Dacă luăm în calcul faptul că orice fiinţă, atât umană, cât şi animală, este mişcată de ceva mai mult decât materie organică, adică conţine şi o parte „invizibilă”, numită suflet, observăm că nu poate există viaţă fără suflet. Un exemplu ar fi cadavrele, care par a fi goale, pare a le lipsi viaţa din ele, energia sau sufletul care a părăsit corpul. Concluzia pe care o putem trage de aici este că atât timp cât clona este organică şi este vie, are şi o energie „invizibilă” care o mişcă, un aşa zis „suflet”. Este imposibil, până şi la nivel teoretic, ca acea viaţă să fie una organică-robotică în acelaşi timp. La urma urmei şi roboţii sunt mişcaţi de o energie electrică.

Poate mai există nevoie de timp, până să abrobăm clonarea în viaţă de zi cu zi, dar cu siguranţă o vom facem curând, la fel cum am făcut şi cu celelalte probleme etice apărute.