A fost odată ca niciodată, un baiat, adus cu barza şi lăsat în hornul casei. A fost găsit şi crescut de părinţii lui cu lapte matern şi lapte praf. A copilărit prin mai multe zone, însă cea mai mare parte a timpului a stat în zona Micro 13B din oraşul Galaţi. Povestea datează de pe vreamea erei pre-internet, sau cel puţin nu exista WWW la el în cartier.

Este greu de imaginat o astfel de copilărie. O copilărie în care în locul tabletelor erau tablete de glucoză. Telefoanele aveau doar 4 butoane şi funcţionau doar în faţa geamului sau a uşii: fluier, pietre, strigat sau ciocănit. Pe vremea aia jocurile video erau de tipul Real Reality, o tehnologie avansată cu accent pe jucător. Real Reality sau RR, era o casetă de jocuri care includea printre altele: fotbal, tenis-cu-piciorul, ascunselea, flori-fete-sau-baieţi, sticluţa, şotron, bătăi-pentru-fete, aventuri-pe-dealuri-şi-câmpii. Dacă nu jucai cum trebuie şi cum voiau creatorii jocului, primeai pedeapsă (nu exista înca cuvântul BAN în vocabularul localnicilor). Această pedeapsă consta în punerea ta pe tuşă. Nu aveai voie să mai ieşi afară din “sat”. Ramâneai în exil la domiciliu, pe scurt nu aveai voie afară.

Într-o zi friguroasă, pe vreme de exil – încuiat într-un apartament cu 2 camere, băiatul s-a hotărât să facă alpinism industrial. S-a echipat corespunzător cu adidaşi de iarnă, geacă groasă, fes în cap şi două perechi de pantaloni. Deşi era octombrie sau noiembrie, zăpada îşi amână prezenţa pentru lunile de iarnă. Cu toate acestea temperatura era de nivel scăzut. Balconul avea doar 4 geamuri, restul de 5 sau 6 lipseau. Nu existaseră niciodată, însă scheletul metalic era acolo format din câteva bare groase de oţel vopsit în alb. Ca prin minune copilul găsi printre sculele tatălui, care erau depozitate în celălalt balcon şi pe jumătate din cel fără geamuri, o sfoară. O sfoară groasă. Atât de groasă încât parcă a fost cumpărată special pentru astfel de situaţii. Situaţii în care copilul singur acasă, încuiat în apartament şi pedepsit, se hotărăşte să coboare de la balcon pe o sfoară agăţată de barele din balcon. Floare roşie la ureche.

Fiecare dintre voi care locuiţi la bloc şi aveţi balcon vedeţi des asta- rânduri de băieţei care stau la coadă, echipaţi în geacă, îşi aşteaptă rândul să coboare pe o sfoară de la balcon. Mai ales voi, fumătorilor, care petreceţi mai mult timp la geam. Aveţi timp de analizat fiecare detaliu al aventurii. Uneori aveţi timp şi de filosofii. Oare pune piciorul pe scurgerea metalică de la balcon sau se lasă direct pe geamul vecinului de jos? În fine, ştiţi voi cum stă treaba.

Încercarea băieţelului a fost eşuată. Singura încercare de altfel. După ce a făcut un nod marinăresc la sfoară, a aruncat-o fără scrupule jos. Jos avea galeria. Acolo 2 prieteni îl încurajau să coaboare că nu are ce să păţească. El locuia la etajul 2. Distanţa nu era mare, însă pentru greutatea lui, forţa gravitaţională l-ar fi omorât dacă ar fi căzut. Cu tupeu şi fără gândul eşuării s-a urcat pe balustradă, a pus piciorul pe ţeava de scurgere a balconului şi s-a lăsat în jos. Nu făcuse instrucţia muncii şi nu avea în gând să lege sfoara în jurul lui, nici măcar pentru propria siguranţă. După câţiva paşi în jos, lipiţi tiptil de exteriorul balconului, a ajuns la geamul vecinului de la etajul 1. Acolo picioarele lui au început să scoată zgomot, lovindu-se de geamul vecinului. În bucătăria vecinului, cineva gătea foate atent cu privirea aţintită spre o tigaie din care ieşea fum. Copilul a înlemnit. Norocului lui a fost fumul.

Ce ar fi fost ca vecinul bucătar, cu tigaia în flăcări să îşi îndrepte privirea spre geamul balconului. Acolo ar fi văzut un caz normal, locuind la etajul 1, vede zilnic copii care coboară pe sfoară. De obicei îi salută şi îşi continuă treaba. Dacă îi murdăresc geamul le trimite factura pentru produsele de curăţat şi timpul pierdut. Însă de data aceasta era diferit, avea o tigaie în flăcări şi îi era teamă să nu afume trecătorii sau să îi sperie, ca nu cumva ei să se asfixieze. Din fericire, nu fusese luat în vizor de bucătar, însă gândul că ar putea fi l-a făcut să împietrească şi să înghită în sec, rămânând cu mâinile strâns legate de sfoară. A înghiţit de 2 ori nodurile din gât şi s-a urcat înapoi pe acelaşi traseu, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Viteza lui înapoi a fost una record, precum la o olimpiadă de 12m urcat pe bloc, categoria copii.

După câteva minute, tătăl a apărut pe balcon. Întrebându-l de ce este îmbrăcat aşa, băieţelul a spus că era frig şi că voia afară, însă fiind pedepsit nu îşi permitea decât să vorbească cu prietenii lui de la balcon. După câteva zile tatăl a descoperit sfoara. Explicaţia băiatului a fost că a aruncat-o jos unui prieten ca să urce la el.

Va urma…